Știați că?
Bisericile fortificate din zona Sibiului se mândresc şi astăzi cu Turnul Slăninilor cum este cel din Moșna? Pe vremuri, fiecare familie de saşi îşi ţinea slănina tot timpul anului în turn la loc răcoros şi vântos chiar şi vara; aceasta era marcată ca nu care cumva cineva să se învrednicească a fura din felia vecinului?
Localitatea Moşna este cunoscută pentru varza sa delicioasă? Anual, în prima duminică a lunii octombrie se sărbătoreşte la Moşna „Festivalul Verzei”?
De cum intraţi în localitatea Brateiu, venind dinspre Sibiu, veţi vedea înşirate pe-o parte şi pe alta a şoselei tradiţionalele cazane de ţuică lucrate în cupru de romii din sat?
Sucul natural de mere de Mălâncrav e cunoscut pentru valorile sale nutritive?